Omul este ca piatra cand isi incatuseaza
suferinta inauntrul sau si lasa sa curga peste el rauri si ape dezlantuite de
furtunile pamantului. Si totusi furtunile puternice pot misca pietrele din loc
si le pot duce intr-un loc in care se amesteca cu alte pietre mai mari sau mai
mici, se pot sparge de acestea in vartejurile apelor . Se sparg da, si
sufletele noastre se sparg , in mii de bucatele atunci cand suntem luati de
valurile apelor tulburi si de vijeliile vietii. Caci sufletul omului este firav
atunci cand vijeliile se transforma in uragane.
Omul este ca focul atunci cand iubeste. Iar
focul din piatra a iesit. Cand omul primitiv a lovit doua pietre a tasnit
scanteia , apoi a vazut ca lemnul arde si a pus mai multe si mai multe lemne pe
foc... si oare nu tot la fel este si cu iubirea? Apare scanteia, apoi flacara
creste si creste, uiti de tine si de tot ce te inconjoara, te lasi prins in
valvataia focului si daca uiti sa pui lemne acesta se stinge incet si totul se transforma
in cenusa ..iar cenusa zboara in cele patru zari , fiecare firicel
imprastiindu-se si asezandu-se in alt loc. Si cum ramane cu sufletul cand arde?
Este plin de caldura... si lumina ... si apoi? cand se stinge? Zboara ... se
sfarama , se chinuie , se imprastie , se macina , se transforma in cenusa ...
si apoi? ..poate renaste sau nu ..
Omul este ca apa. Cand se naste, se naste
curat , limpede , este un firicel plapand , sincer, iubitor , bun, pur ,
transparent , vesel, fericit ... pe masura ce inainteaza pe cursul vietii , se
tulbura , aduna tot felul de gunoaie lasate de alti oameni, sau aduse de alte
ape, se transforma in cascade spectaculoase sau poate intr-un paraias ce abia
curge .. tot curge ...si merge inainte si da ...si acest paraias se varsa
intr-un rau, raul in fluviu iar fluviu in mare .... iar marea? O da , marea se
varsa in ocean ... asa cum omul se transforma pe parcursul vietii si poate
ajunge un ocean sau poate ajunge o balta urat mirositoare ...
Omul este ca vantul , ca vantul de primavara
ce aduce miresme din cele mai frumoase, ce iti mangaie blajin obrajii si se
joaca usor cu parul tau sau ca cel de vara, cel ce aduce ploaia ,planul lui
semet fiind sa racoreasca pamantul de caldura irespirabila provocata de maretul
soare. Sau da , poate fi ca vantul cel naprasnic al iernii , cel ce iti biciuie
fata , cel ce te face sa nu poti respira, cel ce iti ingheata trupul. Poate fi
si mai puternic , daramand totul in calea lui, facand prapad .
Da, oamenii pot fi ca piatra, ca focul, ca apa
si ca vantul si da, intampina in viata toate aceste elemente ale naturii insa
ele nu pot fi ca oamenii , caci nu au suflet !! Oamenii sunt vii si inzestrati
cu ratiune si suflet ! Ei simt si aleg!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu