Despre furie

 

,,...Imi este teama de furie, intotdeauna mi-a fost teama de furie. De furia ce la un moment dat va iesi din cuibul ei si ma va elibera de ea, de secrete bine inserate undeva intr-un colt al subconstientului , pazite de cei ce le-au pus acolo, de copilul timid si prost , de care toti radeau. Imi este teama ca acel copil va urla la un moment dat, va da din maini si picioare, va musca , va sparge tot ce ii iese in cale , insa cel mai tare imi este teama ca din cauza furiei va distruge totul ca un uragan in punctul sau maxim si imi este teama de ce va urma dupa.

Furia face parte din mine asa cum face parte din tine , el sau ea.

Cand incerc sa vorbesc despre furie ma blochez. Imi este teama sa o eliberez. Si ea tipa disperata sa iasa afara, facand prapad inauntrul meu. Inima o ia razna si bate cu putere facand ca sangele sa circule vijelios prin venele dilatate. Stomacul se face din ce in ce mai mic si se inghesuie in celelalte organe ale corpului vrand sa se ascunda. Iar creierul parca ar lua o pauza. Mainile iti tremura si vor sa se prinda de un ,,ceva,, pe veci sa nu se poata misca intr-un mod haotic. Picioarele se inmoaie astfel incat simti ca nu mai poti merge ... nu mai poti atinge pamantul , nu il mai poti simti. Gravitatia dispare si plutesti in neant, in intunericul neputintei, disperarii si al vinovatiei.

,,Vina nu este a ta , este a lor! '' iti sopteste o voce din adancul mintii si al ratiunii.

,,Furia este pentru ei'', continua aceasta.

,,Neputinta este a copilului sincer si iubitor! Copiii nu vor sa faca rau nimanui! ''

,,Disperarea este suma tuturor celor de mai sus!'' iti sopteste bland vocea ratiunii.

Si furia dispare in acelasi cuib bine ascuns undeva prin ungherele sufletului pana la urmatorul cuvant ce iti aduce aminte de .., pana la urmatoarea intamplare ce o va irita si o va trezi cu o mica sau mare intensitate.... ''