Mati. O fetita frumoasa, dragalasa, cu fata ovala, cu parul negru si ochi caprui , in varsta de sase ani, sta ghemuita intr-un colt al unei incaperi intunecate, uitata parca de vreme si de timp, pe care s-a asezat praful. Inca nu deslusesc prea bine ce este in aceasta incapere, fum sau abur, praf sau ceata. Cert este ca totul este gri, ponosit, parasit. Miroase a mucegai. Sunt panze de paianjeni peste tot iar aceasta camera pare a fi plasata in mijlocul unei paduri, unde nimeni nu poate ajunge , pare a fi inconjurata de maracini si ghimpi ce te impiedica sa ajungi pana acolo . De afara se aud zgomote facute de animalele salbatice , de lupi sau poate de balauri cu sapte capete.
M-am hotarat sa incerc sa salvez aceasta fetita ramasa captiva in interiorul acestei salbaticiuni , sa traversez toata padurea cea neagra, plina de ochi rosii , de monstrii , balauri, lupi , oameni rai , a trebuit sa trec peste copacii grosi cazuti la pamant, sa ma strecor printre balariile mari si dese, mi-am zgariat picioarele, mi-am ranit trupul, am trecut prin frici, temeri, panica, insa am reusit sa patrund in mijlocul acelei paduri groaznice, bantuite de tot ce e mai rau. Dand la o parte tufisurile de maracini , spini , mi-am intepat mainile, degetele, mi-am sfasiat hainele, am plans de durere, am strans din dinti insa am continuat si am reusit sa ajung la acea incapere. Am deschis usa ce scartaia groaznic si am dat de un intuneric gros, in care ochii nu au reusit sa se adapteze. Am bajbait prin intuneric, pipaind si lovindu-ma de scaune vechi si mese puse ca o capcana peste care nimeni sa nu treaca . Am reusit sa ajung langa o fereastra cu geamuri murdare prin care de-abia se zarea un pic de lumina. Am ajuns la ea, am sters-o cat de mult s-a putut cu ce mai ramasese din maneca bluzei. Apoi in lumina difuza, a inceput sa se zareasca cate putin din mobila veche , caci atat parea a fi acolo....o mobila veche si o icoana veche a Sf Nicolae, ocrotitorul copiilor. M-am uitat cu repeziciune in cealalta parte a incaperii si acolo am zarit-o... nemiscata, cu parul scurt , cu manutele murdare, cenusii , cu genunchii stransi, cuprinsi cu bratele-i mititele, cu capul sprijinit pe genunchi si lacrimile-i curgand pe obraji... A tresarit cand m-a vazut , cand am strigat-o si-a strans si mai mult genunchii cu bratele. Suvoaie de lacrimi ii curgeau din ochii mici ca doua margele maronii. Eu ii vorbeam iar ea statea asa nemiscata cu privirea departe, intr-o lume de vis. Ma astepta de mult timp . Iar eu intarziasem sa vin, zabovisem mult timp, insa ea m-a asteptat , a sperat ca ma voi intoarce la ea si ii voi vorbi, o voi mangaia, ii voi alina sufletul ranit. Sa o apar de cei ce i-au facut rau nu puteam, sa ii redau seninatatea si puritatea copilariei furate nu puteam, insa, dupa mult timp, m-a lasat sa o prind de mana si sa ii mangai parul. Am tinut-o strans de mana si am zburat cu ea prin toate cotloanele fricii, al neincrederii, al batailor de joc, al abuzurilor suferite si i-am promis ca o voi tine de mana toata viata si ca ii voi da timp suficient sa ierte, sa iubeasca, sa traiasca.
Am iesit cu greu din padurea deasa si intunecata, plina de tot felul de capcane, insa am reusit, a iesit la lumina si pentru un moment a vrut sa plece inapoi, sa se ascunda insa s-a oprit. S-a oprit la hotarul dintre cele doua lumi s-a asezat jos, s-a uitat la lumea gri ce o lasa in urma , a plans apoi a venit spre mine cu pasi mici , incetisor , m-a prins de mana si am pornit amandoua spre o lume noua. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu